89, 89 ...hot after '89
Written by: Ştefan Caraman, Peca Ştefan, Petre Barbu, Paul Cilianu, Călin Blaga
Directed by: Ana Margineanu
Music by: Petru Margineanu
With: COCA BLOOS, GHEORGHE VISU, MARIA PLOAE, CRISTIAN IACOB, ISABELA NEAMŢU
a production of The Small Theatre, Bucharest , 2004 - 2009
“ I was pleasantly surprised by the strong cuts in assembling the script, I was touched by the her perspective about our communist history, and by the way she knew how to work with actors .(…) The balance between the comic and the dramatic, always on a razor edge, the echilibristica made to avoid any clishees, the nuances, everything function impeccably in 89, 89.” Marina Constantinescu, The Literary Romania
“ In 89, 89…hot after ’89, the director makes incisions in the paralyzed body of postcomunist Romania. But not only the novelty of the writing or of the theme is what makes this show intresting, more is this new inter-textual approach, wich eradicates the theatrical conventions. (…) The dynamic of the show is nourished by the annihilation of the distance between performance and audience, not only fisically, but also as an under-structure element.” Mihaela Michailov, The Cultural Observer
“The originality of the structure is reveling by the coherence of the vision, making a profound reading of the text” Valentin Dumitrescu, Dilema
Premii:
Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara, ediţia a XI-a:
GHEORGHE VISU – Premiu pentru cel mai bun actor
COCA BLOOS - Premiul pentru cea mai bună actriţă
MARELE PREMIU
Festivalul de Dramaturgie Contemporană de la Braşov, ediţia a XVI-a:
GHEORGHE VISU - Premiul pentru cel mai bun actor
PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI
"În 89.89... fierbinte după ’89, Ana Mărgineanu tranşează corpul anchilozat al României post-decembriste, incitându-l - prin conturul steagului aplicat pe chiloţii unei Marlyn lascive - să se trezească. „Albul cel mai pur” e în tandem cu eternul şi fascinantul tricolor. Nu noutatea scriiturii sau a tematicii este aportul spectacolului, ci tipul de abordare inter-textuală, care suprimă parametrii convenţiei, destructurând-o pe măsură ce rolul devine o schiţă de joc. Declişeizarea, anularea distanţei scenă – sală (actorii sunt aşezaţi la începutul spectacolului în public) nu doar în sens fizic, ci şi ca element de construcţie subterană, alimentează dinamica spectacolului. Accentul cade pe interactivitatea susţinută abil de actori, formulă – liant a spectacolelor Anei Mărgineanu care le asigură o anumită unitate de structură." Mihaela Michailov - Observator cultural 23-29 noiembrie 2004
"Un scenariu inspirat conceput, pe muchie de cuţit, acut, cu tensiuni de tot felul, cu ironie şi auto-ironie, cu tente parodice de plină clasă, cu umor acid, tăios, usturător, cu situaţii şi relaţii umane, deloc sofisticate, de zi cu zi, din mintea şi din sufletele tuturor. Analiza propune de fapt investigarea continuă a trecutului, a raportului fiecăruia cu el – emoţional, social, moral, rezidual – pentru că pe acest raport se înalţă prezentul, eliberant sau angoasant. (…) Spectacolul Anei Mărgineanu este ca un concert de cameră. Mica orchestră susţine o partitură ce pare accesibilă. Aici este şi clenciul, momeala. Pare pe înţelesul tuturor şi are, totodată grade de receptare. Concertul este dirijat impecabil, este interpretat de virtuozi. Fiecare notă contează, fiecare instrument în parte, fiecare atac, precum şi fiecare solo în parte care nu ar putea să fie minunat dacă nu s-ar sprijini pe calităţile partenerilor." Marina Constantinescu – România literară,
24-30 noiembrie 2004
